Becky G a reuşit să dea lovitura cu „Mayores", o piesă în care îi laudă pe bărbaţii maturi, care ştiu cum să se comporte cu o femeie. Şi, după alte câteva cântece, acum este pe culmile succesului, dar până să ajungă aici, a avut de tras. Artista provine dintr-o familie cu o situaţie materială precară, iar copilăria sa nu a fost prea uşoară.

Într-un interviu pentru o publicaţie celebră, frumoasa Becky G, în vârstă de 22 de ani, a declarat că de mică a muncit foarte mult.

Articolul continua dupa recomandari

Becky G şi-a pierdut casa când avea 9 ani

Face parte dintr-o familie numeroasă. Fiind cea mai mare dintre fraţi, a fost nevoită să aibă grijă de ceilalţi atunci când părinţii au dat de greu.

La un moment dat, nu aveau niciun ban, a mărturisit artista.

"Ne-am pierdut casa când eu aveam 9 ani şi am fost nevoiţi să locuim cu toţii în garajul bunicilor mei. A fost greu pentru noi, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, părinţii mei m-au sprijinit mult şi, deşi nu am fost într-o situaţie prea bună, am încercat să facem ceva", a spus artista.

La 9 ani şi-a dat seama ce îşi doreşte să facă şi, de atunci, a luptat pentru visul ei.

Şi-a făcut debutul sub numele de Claudia Gomez, iar la început a avut roluri în seriale pentru copii.

În 2012, Becky G şi-a lansat cariera solo

Apoi a apărut şi în reclame şi în show-uri tv. Dar tocmai din această cauză a fost ţinta glumelor răutăcioase ale colegilor, care râdeau mereu de ea.

De aceea, a preferat să renunţe la şcoală şi a urmat cursurile acasă.

De-abia apoi a început cu muzica, şi a făcut parte din două trupe de fete. Iar în 2012, visul i s-a împlinit. Şi-a lansat prima piesă solo.

Acum, Becky G se bucură cu adevărat de succes. A fost nominalizată la mai multe premii muzicale, iar unul din videoclipurile sale are peste un miliard de vizualizări pe YouTube.