Actorul Angel Popescu, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea duminică, 29 septembrie, de la ora 20:00, în primul episod al serialului de comedie Mangalița.

Va juca rolul lui Marcel, soțul directoarei economice Doina Rogojinaru, spune despre personajul său că reprezintă o tipologie clasică de bărbat ținut sub papuc, care are din când în când crize de personalitate.

Articolul continua dupa recomandari

Marcel își iese din matcă destul de rar, dar asta nuanțează cumva personalitatea lui. E crescut la țară și și-a făcut un loc al lui în care crește păsări. Aceasta e oaza lui de liniște. E dominat în totalitate de Doina, soția lui, și nu are un serviciu. Un motiv în plus pentru Doina pentru a-l manipula aproape în orice situație. Marcel face paradă de masculinitate, dar e clar sub papuc. E un tip sensibil și îi place să crească păsări. Iubește foarte mult șahul, a fost în tinerețe un campion zonal la șah, dar acum nu mai poate participa la concursuri pentru că nu e lăsat de Doina”, spune Angel Popescu.

Lui Marcel îi înțeleg sensibilitatea. Pasiunea pentru șah nu o am, dar am pasiunile mele. Eu îmi apăr întotdeauna personajele și le dau dreptate, pentru că așa cred eu că trebuie abordat un rol. Așadar, nu există ceva care să nu-mi placă la Marcel”, adaugă el.

Actorul Angel Popescu poate fi văzut în perioada următoare la Teatrul de Comedie, unde joacă în piesele “Totul în grădină”, în regia lui Victor Ioan Frunză, și “Rosencrantz și Guildenstern sunt morți”, în regia lui Eugen Gyemant, iar la Teatrul Metropolis, în “Cum se cuceresc femeile”, în regia lui Liviu Lucaci.

În afara scenei și a platourilor de filmare, Angel Popescu se uită la filme bune, care să-l emoționeze, gen trilogia “Nașul”, „Tăcerea mieilor” sau „Mai bine nu se poate”. “Îmi mai place să ascult muzică rock, în special Metallica, formația mea favorită, pe care am văzut-o în concert de patru ori. Îmi place fotbalul, acum mai mult ca spectator, dar am jucat fotbal. E o pasiune care datează din copilarie, căci am fost la juniori, la Dinamo, unde am jucat la nivel profesionist între 1989-1990. Nu gătesc. Dacă intru în bucătărie fac atac de panică. Aș fi fost cel mai prost bucătar din lume, sunt un antitalent total. Îmi place însă mult la șuetă cu prietenii, să râdem și să bem un șpriț”, mai spune el.

Dacă reușește Marcel, personajul interpretat de Angel Popescu, să iasă de sub dominația soției, telespectatorii Antenei 1 vor vedea începând de duminică, 29 septembrie, ora 20:00, în primul episod al serialului de comedie Mangalița.