Ortodocşii îl pomenesc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Sfinții Părinți ai Bisericii ne învaţă ce nu avem voie să facem în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să avem noroc şi să fim feriţi de rele.

Sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din calendarul ortodox, ziua fiind marcată, potrivit tradiţiei populare, prin împodobirea caselor cu crengi verzi care simbolizează renaşterea naturii.

Articolul continua dupa recomandari

Vezi 4 imagini în Galerie

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut din părinţi creştini în Capadocia, în timpul împăratului Diocleţian, în secolul al IV-lea. Ajunge în slujba împăratului ca militar şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor începute în anul 303.

Îşi mărturiseşte credinţa în Hristos şi este întemniţat din cauza acestor convingeri religioase. În încercarea de a fi forţat să renunţe la credinţa creştină, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie. Această zi rămâne ziua sa de prăznuire.

Sfântul Gheorghe în iconografie

În iconografie, Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Ipostaza ilustrează o legendă potrivit căreia Sfântul Gheorghe a salvat cetatea Silena din provincia Libiei, terorizată de un balaur.

Reprezentarea sfântului biruitor simbolizează modelul de curaj în lupta cu diavolul.

Vezi 4 imagini în Galerie

În cele mai multe icoane, Sf. Gheorghe este reprezentat într-o mantie roşie, culoare tradiţională pentru un martir, dar şi ca războinic pedestru sau ca un conducător militar ţinând o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă.

În unele icoane Sf. Gheorghe apare însoţit de alţi doi sfinţi militari, Theodor-Tiron şi Dimitrie.

Superstiţii de Sfântul Gheorghe

Nu uita să îţi pregăteşti ogorul de vară

In zonele rurale, barbatii gatesc portile caselor si casele, tarnaturile (prispa inchisa cu scandura) pentru sosirea verii. Acestia pun ramuri inverzite ori crengute cu florile care au aparut deja in luna aprilie. Ramurile verzi se pun nu doar la case, ci si la mormintele neamurilor ca sa aiba o viata linistita in lumea de dincolo.

Nu uita să hrăneşti un animal

Ziua Sfantului Gheorghe este si ziua necuvantatoarelor. Ramurile verzi se pun si in grajduri, iar in aceasta zile pasarile de curte nu se hranesc cu graunte, ci doar cu ierburi si alte plante verzi. Acelasi lucru este valabil si pentru cai si vite. Cei care locuiesc la oras trebuie sa hraneasca macar un animal pentru a avea noroc si belsug in toate. Asadar, daca vezi un caine amarat pe strada sau o pisica abandonata, ofera-i o bucata de paine. Dumnezeu iti va multumi pentru asta.

Nu ai voie să speli sau să calci haine

Daca vrei sa mergi la biserica, pregateste-ti hainele inainte cu o zi. Se spune ca cei care spala haine in ziua Sfantului Mare Mucenic Gheorghe vor varsa multe lacrimi amare. Apa folosita pentru haine se va transforma in siroaie de lacrimi.

Vezi 4 imagini în Galerie

Bărbaţii nu au voie să iasă cu capul descoperit

In cateva zone ale Romaniei, barbatii nu ies in sat cu capul descoperit pentru ca ar putea fi prinsi de spirite malefice, fermecati si transformati in cai.

Nu uita să semeni usturoi

Femeile seamana usturoi in ziua de 23 aprilie pentru protectia familiei. Gospodinele care seamana usturoi in ziua Sfantului Gheorghe vor fi ferite de foamete si lipsa banilor, precum si de necazuri sufletesti.

Fetele seamănă busuioc de Sfântul Gheorghe

Potrivit tradiţiei, în aceasta zi, după slujbă, credincioşii primesc flori de liliac, iar în unele zone din sudul ţării ei primesc crenguţe de leuştean, plante care au efecte benefice asupra sănătăţii oamenilor şi animalelor.

Conform traditiei, in ziua praznicului, este bine ca uşile şi ferestrele casei noatre să fie împodobite cu ramuri de salcie pentru a apăra gospodăria respectivă de boli și de pagubă.

Gospodarii dau foc gunoaielor şi vechiturilor, iar cenuşa rămasă, după ce totul a ars, se amestecă foarte bine cu untură, cu care se ung uşile grajdurilor pentru a îndepărta spiritele rele, care vin în această noapte şi intră în adăpostul animalelor să fure sporul casei: laptele şi ouăle.

Fetele care vor să se căsătorească cu sufletul pereche trebuie să semene busuioc în acestă zi. Când busuiocul a înflorit, ele îl poartă în păr sau îl usucă şi-l poartă în poşetă, dăruid o crenguţă persoanei pe care o iubesc.

Pentru a alunga energiile negative din jurul lor, în zorii praznicului gospodarii obişnuiesc să scoată apă din fântâna casei, să-şi spele faţa mai întâi cu această apă numită în popor “apă neîncepută” şi apoi să-şi umezească faţa cu agheasmă.

Rugăciune de Sfântul Gheorghe

„Bine esti cuvantat, Doamne, Dumnezeul meu, ca n-ai veselit pe vrajmasii mei, ci ai izbavit sufletul meu ca pe o pasare din cursa vanatorilor! Auzi-ma si acum, Stapane, si stai inaintea robului Tau in ceasul acesta de la sfarsit si izbaveste sufletul meu de mestesugirile duhului celui din vazduh, al vrajmasului celui mare si de duhurile cele necurate.

Si sa nu le socotesti pacatul celor ce au gresit inaintea mea, in neputinta lor, ci iertare si dragoste arata-le lor, ca si aceia, cunoscandu-Te, sa castige parte din Imparatia Ta, impreuna cu alesii Tai. Primeste si sufletul meu, impreuna cu cei ce bine ti-au placut in veac, trecand cu vederea toate greselile mele cele cu stiinta si cu nestiinta. Adu-ti aminte, Stapane, de cei ce cheama numele Tau Cel cu mare cuviinta, ca binecuvantat si preamarit esti in veci. Amin.”