Un italian din Milano și-a mințit soția că a fost răpit de doi români care au vrut să-i fure un câștig la loto imaginar, de 5 milioane de euro, totul de teamă că femeia va divorța și va pleca cu cei doi copii.

Povestea italianului de origine egipteană este relatată de Milano Today

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit sursei citate, în urmă cu un an, bărbatul și-a mințit soția că a câștigat 5 milioane de euro jucând un bilet de loterie, pentru ca aceasta să nu-l părăsească.

După o perioadă de timp, văzând că nu intră niciun un ban în contul familiei, femeia a devenit suspicioasă, astfel că italianul de 56 de ani a inventat o nouă poveste.

Pe 24 august 2018, el s-a dus la poliție și a susținut că doi români, înarmați cu un cuțit, l-au răpit și l-au băgat într-un automobil Fiat, fiind ținut captiv timp de 24 de ore.

Românii i-ar fi cerut cei 5 milioane de euro câștigați la loto.

După ce au anchetat cazul, polițiștii au descoperit că totul fusese o minciună.

Soția bărbatului le-a povestit polițiștilor că acesta nu fusese plecat de acasă în ziua în care susținuse că a fost răpit.

Carabinierii au descoperit, de asemenea, că femeia depusese, cu un an în urmă, o plângere pe numele bărbatului, după ce acesta o lovise.

În plus, Loteria din Italia a dezmințit că bărbatul ar fi câștigat vreun premiu în ultimul an.

Confruntat cu aceste probe, italianul a recunoscut că a inventat totul, pentru ca soția lui să nu divorțeze și să plece cu copiii.