Singurii oameni nederanjaţi de un cod galben de vijelie sunt pasionaţii de kite-surfing! Şi cum au aflat că meteorologii emit o astfel de avertizare, s-au dus pe plaja din Constanţa, înarmaţi cu toate cele necesare zborului peste valuri. Şi, chiar dacă vântul sufla cu putere, nu au dus lipsă de admiratori.

Pe plaja din Constanţa, iubitorii de adrenalină aşteapă de câteva săptămâni ca vremea să fie din nou perfectă pentru kite-surfing. Din martie, vânează vântul ideal care să le umfle zmeul.

Articolul continua dupa recomandari

180 de euro, atât costă iniţierea în tainele kite-surfing-ului

Pentru mulţi, sportul pe apă este un mod de viaţă. După 15 ani în care a folosit placa de kite clasică, acest bărbat a trecut la următorul nivel şi se dă cu hydrofoil-ul, ultima invenţie în acest sport.

Un echipament complet de kite-surf ajunge şi la o mie de euro. În schimb, cursurile de iniţiere pleacă de la 180 de euro, pentru trei zile.

Andrei Damian, instructor kite-surfing: Nu este un sport greu. Se poate învăţa în 10 ore de curs, iar apoi depinde de persoană, fiecare în ce direcţie

Cei care vor mai mult se pot înscrie într-o tabără de kite-surfing. Cursurile se ţin în Grecia şi Turcia şi costă de la 400 de euro de persoană, sumă la care se adaugă transportul şi cazarea.