Pentru Săgetători problemele de la serviciu pot apărea încă de dimineaţă. Nu vă amestecaţi în bârfele celor din jur, pentru că mai târziu riscaţi să aveţi discuţii şi astfel starea de nelinişte se va amplifica.

În prima parte a zilei nativii Capricorn sunt confuzi şi indispuşi. Pe parcurs lucrurile se vor schimba, însă, nu vă asumaţi riscuri, pentru că şansele de reuşită sunt minime.

Articolul continua dupa recomandari

Vărsătorii Peştilor nu le convine nimic şi parcă totul este împotriva lor. Încercaţi să depăşiţi cât mai repede această stare, pentru că vă poate afecta relaţiile cu ceilalţi.

În ceea ce îi priveşte pe Berbeci, nu este o zi potrivită pentru întâlniri cu prietenii sau pentru afaceri. Nu sunteţi în apele voastre, aşa că mai bine amânaţi investiţiile.

Taurii ar fi bine să nu-şi asume prea multe responsabilităţi. Riscaţi să nu va iasă totul cum plănuiaţi, dar s-ar putea să primiţi o mâna de ajutor de unde nu vă aşteptaţi.

Astăzi pentru Gemeni există riscul să ia decizii neinspirate aşa că mare atenţie la job. Pe plan sentimental, însă, totul vă merge excelent dacă acordaţi mai multă atenţie persoanei iubite.

Şi nativii Rac sunt foarte bine aspectaţi în viaţa personală. În schimb, nu este o zi favorabilă dacă vreţi să faceţi investiţii sau planuri de viitor.

Leii nu ar trebui să facă pe şefii, ci mai degrabă să asculte ce au colegii de spus. Astăzi vă lipseşte simţul practic, aşa că ar fi bine să nu luaţi nicio iniţiativă la serviciu sau în afaceri.

Fecioarele vor să-şi surpindă partenerul. Dacă vreţi să cumpăraţi ceva de valoare, ar fi bine să vă consultaţi, mai ales că astrele vă sfătuiesc aveţi grijă la cheltuieli.

Astăzi Balanţele nu prea sunt realiste. Ar fi bine să nu forţaţi lucrurile, pentru că puteţi provoca discuţii aprinse.

Iar Scorpionii fie primesc o sumă de bani de la o rudă, fie o mărire de salariu. Este o zi bună să vă faceţi planuri, dar nu uitaţi să vă consultaţi şi cu persoana iubită.