Pentru trei zodii, sfârșitul de an ar putea aduce o despărțire de toată frumusețea. Neînțelegeri constante, o nouă persoană sau pur și simplu plictiseala, toate ar putea fi motive pentru a rupe relația și a o lua de la zero.

Deși ar putea părea un moment trist, adevărul este că cele mai multe despărțiri nu aduc suferință, ci bucurie, chiar dacă, pentru moment, haosul pare a cuprinde viețile ambilor protagoniști.

Articolul continua dupa recomandari

Fecioară

Sfârșitul lui 2019 ar putea aduce finalul relației pentru unii nativi din Fecioară. De obicei, Fecioarele vor totul de la partenerul de viață și, într-un cuplu, astfel de așteptări nu pot fi îndeplinite. Ambițioase și organizate până la obsesie, vor considera că o dragoste care nu le pune inima pe jar, zi de zi, nu merită trăită, motiv pentru care se vor îndepărta încet, dar sigur, până în punctul în care despărțirea devine inevitabilă. Nu este exclus ca unele Fecioare să fie puternic influențate de un personaj din trecut, pentru care au avut sentimente puternice, sau o nouă apariție care să le aprindă imaginația și așa extrem de bogată.

Capricorn

Capricornii nu au prea des parteneri de viață, însă atunci când pun mâna pe unul fac tot posibilul pentru a-l îndepărta. Din motive pe care nici ei nu le înțeleg. Pur și simplu acești oameni nu acceptă sub nicio formă relațiile lejere, convenționale, iar despre rutină nici nu vor să audă. Au nevoie de dramă și pasiune, aventură și mister, pentru a simți că trăiesc la potențial maxim. Iar când toate acestea nu sunt oferite de un partener în care să aibă încredere și care să le înțeleagă personalitatea complexă, sfârșitul e doar o chestiune de timp. Nu este de neglijat nici scenariul unei indifidelități, fie ea și lipsită de sentimente profunde.

Scorpion

Cu o vedere mult prea dezvoltată, Scorpionii au tendința de a observa mult mai multe persoane decât și-ar dori partenerii lor de viață. Iar asta e o problemă destul de serioasă și cam greu de remediat. Pur și simplu le fug ochii acolo unde nu ar trebui, iar, ca lucrurile să fie și mai rele, nativii din Scorpion au capacitatea de a se îndrăgosti la secundă. Fără să schimbe un cuvânt cu obiectul pasiunii lor. O combinație care nu face deloc casă bună cu relația de cuplu. Nu e de mirare ca, în aceste condiții, unii Scorpioni să decidă că e timpul pentru o nouă poveste de dragoste.