Un român şi două italience, asaltaţi de trupe antitero, la Lecce: "Veniţi repede, se trage!", a fost alarma care i-a mobilizat pe militari. Românul şi cele două femei erau într-o clădire abandonată.

Un apel telefonic disperat a pus pe jar poliţia din Lecce, care a cerut ajutorul trupelor antiteroriste. "Veniţi repede, se trage!", s-a auzit o voce de bărbat. Erau semnalate mai multe focuri de armă într-o zonă cu câteva case părăsite din oraş. 

Articolul continua dupa recomandari

Ajunşi în faţa clădirii, militarii au fost întâmpinaţi de două bubuituri puternice, scrie galatina.it. Imediat clădirea a fost înconjurată, iar ofiţerii au fost gata să tragă în orice mişcă. Erau înarmaţi cu puşti automate şi convinşi că au de-a face cu un atac armat.

Militarii au intrat apoi în forţă în interiorul clădirii, somând presupusele persoane care trăgeau focuri de armă să se predea. Numai că, surpriză, era vorba despre un brbat român şi două italience care se jucau aprinzând petarde.

Cei trei oameni au fost duşi la sediul poliţiei, pentru investigaţii.