Ultimele imagini cu regina Elefant, în vârstă de 60 de ani, cu puţin timp înainte să moară. Capturile spectaculoase şi de altfel, extrem de rare au fost surprinse de fotograful britanic Will Burrard-Lucas. Se estimează că doar 30 de exemplare mai există în Africa. 

De mai bine de 60 de ani, elefantul a străbătut câmpiile din Tsavo, Kenya. A fost unul dintre ultimii elefanţi gigantici din Africa, colţii lor fiind suficient de lungi încât ating pământul. 

Articolul continua dupa recomandari

„Dacă nu aş fi văzut-o cu ochii mei, aş fi putut fi sigur că un astfel de animal nu poate exista în lumea noastră. A supraviețuit unor perioade de braconaj groaznice și a fost o victorie faptul că a supravieţuit şi nu a pierit din cauza unei săgeţi, a unui glonţ sau otrăvurilor” a spus Lucas.

Vezi 6 imagini în Galerie

Fotograful a realizat imaginile cu ajutorul unei asociaţii non-profit, în timpul vizitei sale în Africa, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare faţă de animalele aflate pe cale de dispariţie. 

„Dacă ar fi existat o regină a Elefanţilor, cu siguranţă ar fi fost ea” a mai spus el. 

Capturile au fost realizate cu puţin timp înainte ca elefantul să moară, din cauze naturale şi pot fi găsite şi pe blogul artistului. 

Vezi 6 imagini în Galerie

Elefanţii gigant, pe cale de dispariţie

"A fost incredibil", a declarat Burrard-Lucas. "Mai ales că în prezent, în zilele noastre, elefanţii cu colţi atât de lungi sunt extrem de rari, din cauza vânătorilor”

Burrard-Lucas şi-a petrecut o parte din copilărie în Tanzania, perioadă în care şi-a dezvoltat interesul faţă de animale sălbatice, dorindu-şi tot mai mult să captureze astfel de momente pentru veşnicie: „Cele mai vechi amintiri ale mele sunt din copilărie, în safari, unde, înconjurat de nimale sălbatice mi-am creat această pasiune.”

Vezi 6 imagini în Galerie

Fotograful a capturat imaginile impresionante cu un dispozitiv numit „Beetleam” care îi permite să fotografieze îndeaproape animalele, în habitatul lor natural. 

Vezi 6 imagini în Galerie

"De-a lungul anilor l-am folosit pe diferite proiecte, iar pentru acest proiect, am vrut să subliniez dimensiunea acestor animale. Sper ca oamenii să fie inspirați să aibă grijă de lumea înconjurătoare, să sprijine organizaţii care lucrează atât de bine şi depun efort pentru a salva animalele protejate” a declarat Lucas.