Doi șoferi români care transportau 8 imigranți în camionul frigorific au fost prinși în Franța. Patru dintre imigranți erau copii și au fost găsiți în ușoară hipotermie de poliție. Românii au ajuns în arest.

Descoperirea a fost făcută în portul francez Calais, chiar înainte de urcarea pe feribotul care trebuia să ducă în Marea Britanie camionul în care erau cei doi șoferi români.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit RTBF, oficial, românii transportau pui congelați către Anglia. Polițiștii de frontieră britanici care fac controlul la urcarea pe feribot au descoperit însă într-un compartiment ascuns din camionul frigorific 8 imigranți.

Este vorba despre patru copii și patru adulți, toți de origine afgană. Imigranții erau într-o ușoară hipotermie și au fost transportați la spital, în Calais, spune ziarul La Voix du Nord.

Românii au avut și ei nevoie de spitalizare, după ce ar fi suferit un atac de panică. Ulterior însă, ei au fost plasați în arest de polițiști.

Incidentul are loc la doar câteva zile după ce în Marea Britanie a fost găsit un TIR care avea 39 de cadavre în cala frigorifică. Victimele erau migranți, care au fost aduși cu TIR-ul pe feribot, din Belgia.