Un şofer român a murit strivit în cabină, pe o autostradă din Germania, într-un teribil accident cre a avut loc luni. Pavel Rodilă avea 49 de ani şi era tatăl a trei copii, toţi băieţi.

Şofer cu multă experienţă, Pavel locuia cu familia în Spania şi făcea curse internaţionale. Luni, pe A1, între Osnabrück și Bramsche, din motive neelucidate încă de poliţia germană, un camion condus de el a intrat în plin, în viteză, în alt TIR, pe care l-a aruncat în parapetul de beton de pe marginea şoselei. Şoferul român a murit pe loc.

Articolul continua dupa recomandari

1.000 de litri de motorină din camionul românesc au fost împrăştiaţi pe şosea, existând pericolul unui incendiu. 

Pavel Rodilă era din Ciceu Poieni, acolo fiind înregistrată şi firma pentru care lucra. Patronul acesteia se va implica în repatrierea corpului şoferului şi înmormântarea acestuia în ţară.

Acesta este al doilea accident cu un şofer român implicat, luni, în Europa, după ce la prânz, pe o autostradă din Austria un camion românesc a fost lovit de un altul.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook