În timpul trecerii flăcării olimpice prin capitala statului brazilian Amazonas, un jaguar dintr-o specie pe cale de dispariţie a fost împuşcat, provocând indignarea asociaţiilor de apărare a drepturilor animalelor.

Felina, cunoscută sub numele de Juma, era legată şi ţinută de militari, în cursul unei ceremonii care a avut loc în acest oraş din nordul Braziliei, cu ocazia ştafetei JO 2016.

Articolul continua dupa recomandari

După trecerea torţei, jaguarul a început să se agite foarte tare şi a scăpat din mâinile celor care îl aveau în grijă, deşi aceştia au făcut uz de tranchilizante. În momentul în care s-a apropiat de un soldat, acesta a scos arma şi l-a ucis.

“Am făcut o greşeală permiţând ca flacăra olimpică, simbolul păcii şi unităţii, să fie asociată cu un animal legat. Această imagine este în opoziţie cu convingerile şi valorile noastre. Garantăm că nu vor mai exista astfel de incidente în timpul JO 2016”, au precizat organizatorii.

sursa: AGERPRES