Un român a murit, iar altul a fost rănit într-un accident feroviar cumplit care a avut loc în apropierea oraşului italian Torino. Bărbatul care şi-a pierdut viaţa încerca să salveze un şofer de TIR, rămas blocat pe calea ferată.

Românul a riscat totul pentru a ridica singur o barieră. Dar nu a avut timp, iar un tren de pasageri l-a spulberat.

Articolul continua dupa recomandari

Imaginile de la locul accidentului sunt greu de privit. Blocaţi în vagoanele care au deraiat, răniţii au fost scoşi pe rând. 

Accidentul s-a produs la ora locală 23 şi 20 de minute, în Caluso, o comună din apropierea oraşului Torino. 

Un TIR care făcea parte dintr-un transport agabaritic a rămas blocat chiar în timp ce traversa şinele de cale ferată. Se pare că şoferul a ignorat semnalul care-l anunţa că se apropie un tren şi ar fi traversat pe culoarea roşie a semaforului.

Aflat în maşina care escorta convoiul, un român de 64 de ani ar fi încercat să ridice bariera pentru a-i permite TIR-ului să treacă. Încercarea de a-şi salva colegul i-a adus sfârşitul.

Deşi a tras frâna de urgenţă, mecanicul de locomotivă nu a putut evita impactul. Şi el şi-a pierdut viaţa. 

Românul a murit la spital. Jurnaliştii străini scriu că locuia în Italia din 1999. Se stabilise în Busto Arsizio, un oraș din regiunea Lombardia.

Convoiul pe care îl escorta venea din Cehia, parcursese o mie de kilometri şi mai avea doar câteva minute până la destinaţie. 

Românul a fost eroul şoferului de TIR. Un lituanian de 39 de ani, care a scăpat nevătămat.