Un român de 29 de ani, identificat drept C. V., şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie produs în Sferro, mic oraş din zona rurală a provinciei Catania, Italia.

Accidentul s-a produs în noaptea de luni spre marţi, iar victima se afla pe locul din dreapta al unui alt autoturism condus de un cetăţean român în vârstă de 33 de ani.

Articolul continua dupa recomandari

Românul mort în accidentul din Italia a zburat prin parbriz

Conform Yvii 24 Online, autoturismul mergea cu viteză, iar la un moment dat şoferul a pierdut controlul volanului.

Maşina s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului, iar românul care şi-a pierdut viaţa a zburat prin parbriz.

Medicii au intervenit prompt la faţa locului, dar nu au mai putut decât să constate decesul românului care era domiciliat în Ramacca, un alt oraş micuţ din provincia Catania.

Şoferul român vinovat de producerea accidentului, beat şi fără permis

O mare surpriză au avut-o poliţiştii care au ajuns la faţa locului. Ancheta a scos la iveală faptul că şoferul vinovat de producerea accidentului nu avea permis, nu avea autoturismul asigurat şi era şi beat.

Bărbatul, care a scăpat nevătămat din accident, va fi cercetat penal, riscând ani grei de închisoare.

Trupul neînsufleţit al victimei a fost depus la morga Spitalului Santissimo Salvatore din Palermo, autorităţile dându-şi acceptul ca trupul neînsufleţit să fie pus la dispoziţia familiei pentru înmormântare.