Un român de 25 de ani, identificat drept I. G. M., este judecat pentru omor deosebit de grav, în Spania, după ce, anul trecut, a ucis un bărbat de 59 de ani cu un obiect ascuţit, cel mai probabil o şurubelniţă, pe care i l-a înfipt în gât.

Românul şi spaniolul se cunoşteau, iar apropiaţii spaniolului susţin chiar că cei doi ar fi fost iubiţi.

Articolul continua dupa recomandari

Câţi ani de închisoare solicită familia victimei pentru român

Conform Lanza Digital, în februarie anul trecut, cei doi se aflau în maşină, în momentul în care între ei a izbucnit un conflict.

Românul susţine că, la nervi, a pus mână pe primul obiect care i-a ieşit în cale şi l-a lovit pe spaniol.

I-a provocat o rană urâtă în zona gâtului, iar spaniolul a murit din cauza sângerării abundente.

I-a ascuns trupul neînsufleţit într-o livadă de măslini însă, cu mustrări de conştiinţă, şi-a recunoscut fapta şi s-a predat autorităţilor spaniole.

În faţa magistraţilor, românul susţine că l-a ucis pe spaniol din greşeală şi recunoaşte comiterea infracţiunii de omor prin imprudenţă.

În schimb, rudele spaniolului îl acuză de omor deosebit de grav şi solicită, prin intermediul avocatului familiei, condamnarea românului la 25 de ani de închisoare.

Procesul ar urma să continue în iunie, când este de aşteptat şi verdictul.