Un român a fost arestat în Italia, după ce în autoturismul condus de el au fost descopriţi 11 călători înghesuiţi între valize.

Poliţia de frontieră italiană l-a arestat pe român la Ventimiglia, la graniţa cu Franţa, lângă Menton, pe coasta Mediteranei. Bărbatul, Valentin I., 30 de ani, a încărcat în maşina sa 11 migranţi ilegali în gara din localitate, dar poliţia era infiltrată printre presupuşii "clienţi", astfel că după doar câţiva km pe şosea, spre San Remo, românul a fost blocat de agenţi.

Articolul continua dupa recomandari

Când au deschis autoturismul, poliţiştii au descoperit uimiţi că în afara şoferului român înăuntru erau alte 11 persoane. Toţi imigranţi ilegli: doi tunisieni, doi senegalezi, doi algerieni, un pakistanez, o femeie din Bangladesh, un egiptean, un somalez și un sirian, înghesuiţi între bagaje. Fiecare a fost amendat cu sume între 150 şi 160 de euro, apoi lăsaţi liberi.

Românul însă a fost arestat, fiind recidivist. În martie, în centrul oraşului San Remo fusese găsit de asemenea cu maşina plină de imigranţi ilegali, între ei femei şi copii.

Românul a fost încarcerat şi va fi judeca tpentru sprijinirea imigraţiei ilegale şi pentru tratament inuman.