Ministerul rus de Externe se declară "profund dezamăgit" de decizia lui Trump de retragere a Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul, conform unei declaraţii citate de Reuters.

"Nu există şi nu pot exista motive pentru ruperea acordului - JCPOA. Planul şi-a dovedit pe deplin eficienţa", se arată în declaraţie.

Articolul continua dupa recomandari

Conform documentului, "Statele Unite subminează încrederea internaţională în Agenţia pentru Energie Atomică".

Ministerul a anunţat că este în continuare deschis cooperării cu ceilalţi membri ai acordului cu Iranul şi va continua să dezvolte relaţiile bilaterale cu regimul de la Teheran.