Preotul Saverio Calabrese, arestat pentru că era implicat în conducerea unei reţele de prostituate românce, a declarat anchetatorilor că el de fapt își dorea "să le aducă pe fete pe calea cea bună și să le salveze".

Don Saverio Calabrese a fost capelan al Penitenciarului din Taranto, preot paroh în Crispiano, profesor de filosofie sistematică la Institutul de Științe Religioase „Romano Guardini“ din Taranto și paroh al bisericii din Monteparano.

Articolul continua dupa recomandari

Preot italian, arestat pentru coordonarea unei rețele de prostituție cu românceVezi 2 imagini în Galerie

Cu toate acestea, Saverio a fost arestat, la începutul acestei săptămâni, împreună cu alte 12 persoane, după ce polițiștii au descoperit o reţea internaţională de trafic de persoane şi de prostituţie la Taranto, în Puglia.

În urma unei ample operaţiuni a poliţiei italiene denumită "Madame", au fost arestate 13 persoane.

Potrivit lavocedimanduria.it, preotul a susținut în fața anchetatorilor că, de fapt, el își dorea "să le aducă pe fete pe calea cea bună.

"Voiam să le salvez și să le scot din locul ăla", se apără preotul de acuzațiile ce îi sunt aduse.

Fiecare fată plătea săptămânal 400 de euro

În cadrul rețelei de prostituție, mai multe zeci de tinere, majoritatea românce, erau coordonate de o româncă în vârstă de 30 de ani, pe nume Nadia Radu, care le controla permanent în casa în care locuia împreună cu ele.

Pentru o cameră în care-şi ofereau serviciile de prostituate, fiecare fată plătea săptămânal 400 de euro.

Anchetatorii dețin înregistrări audio cu discuții între Nadia Radu și Don Saverio, care este acuzat de inducere, favorizare și exploatare a prostituției.

Chestionați în legătură cu acest caz, enoriașii s-au declarat dezgustați. 

„Dacă e adevărat că a făcut acest lucru pentru că a vrut să ajute acele fete, e bine, dar dacă a făcut-o în alte scopuri, atunci nu pot să spun decât că mi-e scârbă“, a spus un enoriaș din Monteparano.