Un incident mai rar întâlnit s-a petrecut zilele trecute în statul Queensland, Australia, unde un ofiţer de poliţie a întrerupt interviul pe care îl dădea pentru a prinde un răufăcător.

Sergentul Daren Edwards, fost jucător de rugby, dădea un interviu despre situaţia migranţilor din Australia.

Articolul continua dupa recomandari

Poliţistul, fost rugbist, l-a oprit pe răufăcător cu un placaj ca la carte

Conform Metro Online, bărbatul a auzit strigăte în spatele său şi a văzut cum un bărbat era fugărit de mai multe persoane.

Edwards şi-a dat seama imediat că ceva nu este în regulă şi l-a pus rapid la pământ pe bărbatul fugărit cu un placaj perfect, semn că abilităţile de rugbist nu au dispărut.

Ulterior s-a stabilit că bărbatul prins de sergent are 39 de ani şi era alergat de mai mulţi martori după ce ar fi abuzat verbal o minoră. Pe sergent l-a ajutat faptul că printre cei care îl alergau pe răufăcător era şi tatăl minorei care ar fi strigat că individul s-ar fi purtat nepotrivit cu fata lui.

Edwards a fost în permanenţă stăpân pe situaţie. Şi-a aşteptat colegii să-l încătuşeze pe suspect, iar apoi şi-a continuat fără emoţii interviul precizând că "este doar o zi ca oricare alta".

Bărbatul de 39 de ani a fost pus sub acuzare pentru agresarea verbală a unei minore şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.