Sfârşitul tragic la doar 28 de ani al superstarului DJ Avicii rămâne un mister. Cauzele morţii sunt încă necunoscute. Două autopsii au fost făcute în Oman. Acest caz nu este tratat ca o moarte suspectă, au transmis autorităţile. Şi apar noi detalii. Într-o fotografie din presa internaţională, DJ-ul pare să fi căzut, din nou, în patima alcoolului. În întreaga lume, fanii şi colegii tânărului muzician considerat un geniu i-au adus omagii emoţionante.

Un ultim spectacol pentru DJ-ul care ridicat în picioare stadioane întregi, în lumea întreagă. Cu lacrimi în ochi, mii de fani au dansat şi au vibrat pe muzica Avicii, în piaţa centrală din Stockholm. Iar în Olanda, la Utrecht, clopotele unei biserici au fost trase în aceleaşi ritm.

Articolul continua dupa recomandari

DJ Avicii şi-a petrecut ultimele zile alături de prieteni, în Oman, unde a ajuns şi familia. Ultimele fotografii îl înfăţişează palid şi foarte slăbit. Prietenii spun însă că hotărât să îşi trăiască viaţa la fel ca în versurile intonate, azi, pe întreaga planetă.

Ajuns în Oman, fratele muzicianului, David, este hotărât să nu plece fără răspunsuri clare. Vrea, cu orice preţ, să afle dacă DJ-ul căzuse, din nou, în patima băuturii.

Într-o fotografie surprinsă cu 24 de ore înaintea morţii, tânărul muzician ţine în mână un pahar. Nu se ştie dacă era cu alcool. Avicii suferea de pancreatită acută. Problemele de sănătate l-au determinat, în 2016, să renunţe şi la spectacole.

Familia a cerut discreţie maximă aşa că poliţia nu a dat publicităţii cauza morţii. Niciuna dintre cele două autopsii nu a indicat însă suspiciuni, pentru a fi deschisă vreo anchetă penală.