O mamă diagnosticată cu cancer la creier la scurt timp după nașterea copilului luptă cu boala, pentru a-și vedea fiul la școală. Boala e însă foarte agresivă, a dezvăluit tânăra de 22 de ani într-un interviu, când a transmis și câteva mesaje emoționante pentru băiețelul ei.

Tyla Livingstone, o britanică de 22 de ani din Fife, a adus pe lume un băiețel, Preston, în ianuarie anul trecut.

Articolul continua dupa recomandari

În timpul sarcinii însă, în cea de-a treia săptămână, s-a simțit foarte rău. În urma analizelor, medicii i-au spus că are o excrescență de 2 centimetri la lobul frontal al creierului, dar că nu e malignă. Doctorii i-au mai transmis atunci că poate duce sarcina la capăt.

”Aș vrea să-și amintească de mine”

Britanica a născut pe 12 ianuarie anul trecut, cu o săptămână înainte de termen. Băiețelul era însă sănătos. La doar o lună după naștere, s-a simțit din nou rău. Când s-a trezit din somn într-o dimineață, și-a simțit partea dreaptă paralizată.

Au urmat analize aprofundate, în urma cărora a venit un verdict teribil: medicii i-au spus că are glioblastom, o formă de cancer la creier foarte agresivă. Pentru că tumoarea a crescut, iar boala era în stadiul IV, i s-a recomandat urgent operație. Tyla Livingstone s-a gândit atunci la fiul său.

”E sfâșietor. Mă simt atât de vinovată pentru ceva ce nu pot controla. Dar voi lupta să-l văd cât mai mult posibil. Scopul meu e să îl văd ducându-se la școală. Aș vrea să își amintească de mine și de vocea mea. Dar o să fiu mereu alături de el, în inima lui”, spune tânăra.

”Știu că timpul meu se scurge acum”

Ea a suferit intervenția chirurgicală și a urmat și chimioterapie, însă cancerul nu a putut fi eliminat. Doctorii i-au spus atunci că ar mai avea cam 2 ani de trăit.

”Știu că timpul meu se scurge acum. Sunt 14 luni când am fost diagnosticată. Vreau doar să petrec timpul rămas cu Preston. E un băiețel așa de drăgălaș. El nu înțelege că sunt bolnavă”, a spus tânăra, în interviu.

Preston, băiețelul tinerei bolnave de cancerVezi 5 imagini în Galerie

”Am doar 22 de ani, dar e timpul să mă duc”

Deși luptă cu boala, Tyla a dezvăluit că se teme că nu va apuca să îl vadă la școală.

”O să încep să îi scriu felicitări pentru zilele lui de naștere, ca să le deschidă după ce nu voi mai fi. Păstrez și unele lucruri pentru el, cum ar fi șuvițe din părul meu, masca de radioterapie. Vreau să știe că mămica lui a luptat cu disperare ca să fie alături de el, să știe că l-a iubit mult, foarte mult și că nu a ales ca să-l părăsească”, mai spune Tyla.

Interviul tinerei, publicat de The Sun, se încheie cu un mesaj emoționant.

”Da, am doar 22 de ani, dar e timpul să mă duc. Cancerul a devenit așa de răspândit acum și îi afectează pe mulți, în multe feluri. Viața e scurtă. Cu toții venim în această lume pentru a fi niște turiști și e doar ghinionul că unii dintre noi pleacă mai devreme ca alții. Când am fost diagnosticată cu cancer terminal, persoana care eram atunci a murit, dar show-ul trebuie să continue cu un nou capitol pentru mine, pentru a duce o poveste de neuitat până la sfârșit. Poate că nu e viața pe care am dorit-o, dar este cea pe care o am!”, a spus tânăra mamă.