Declaraţii şocante făcute de Melania Trump în primul interviu acordat în acest an. Prima Doamnă a Statelor Unite se consideră o victimă în mediul online. În acelaşi timp, soţia preşedintelui Donald Trump s-a declarat şi o susţinătoare a mişcării #meToo, dar a cerut femeilor care se consideră victime să prezinte dovezi concrete ale agresiunii pentru a evita valuri de ştiri false.

Melania Trump a mai menţionat că îi place munca pe care o depune în rolul său, deşi recunoaşte că sunt multe persoane cu care lucrează pe care nu le consideră de încredere.

Articolul continua dupa recomandari

”Dacă ai vedea ce scriu oamenii cu adevărat despre mine. Aş putea spune că sunt cea mai hărţuită persoană din lume. De aceea, iniţiativa mea Be Best se concentrează atât de mult pe social media şi comportamentul online. Trebuie să ne educăm copiii despre comportamentul pe care ar trebui să îl aibă în societate pentru că este important ca atunci când vor creşte să ştie cum să se descurce în astfel de situaţii”, a spus Melania Trump.