Parlamentul lituanian a adoptat o lege care le permite medicilor să prescrie medicamente pe bază de marijuana.

Nouăzeci din cei 141 de deputaţi au votat proiectul de lege care, pentru a intra în vigoare, este necesar să fie promulgat de către preşedinta Dalia Grybauskaite.

Articolul continua dupa recomandari

”Este o decizie istorică şi le va permite pacienţilor să primească cel mai bun tratament posibil. Desigur, asta nu înseamnă că marijuana va fi disponibilă în farmacii pentru a fi fumată înainte de a merge în cluburi de noapte”, a declarat deputatul conservator Mykolas Majauskas, iniţiatorul proiectului.

Legea prevede ”foarte clar că medicamentele care conţin canabis înregistrate în Uniunea Europeană vor fi, sub un control strict, prescrise de medici pacienţilor suferinzi de scleroză în plăci, cancer şi boli autoimune”, a mai spus deputatul.