O fetiţă româncă de 2 ani a fost călcată cu maşina şi lăsată să moară în stradă de alt român, în Spania. Copila a murit la scurtă vreme după impact, în spital, acolo unde mama ei a apucat să o ducă în stare critică.

Accidentul a avut loc sâmbătă, ziua-n amiaza mare, pe un drum de lîngă casa în care locuia fetiţa, împreună cu mama ei şi un frate. Tată copilei e plecat în ţară cu treburi, după cum spun rudele, citate de lasprovincias.es.

Articolul continua dupa recomandari

Marta avea 2 ani şi a ieşit din casa dărăpănată în care trăia cu familia, la Valencia, să se joace.  A ajuns pe drum, scăpată din ochi de mama ei, care a găsit-o după câteva minute pe jos, grav rănită. Disperată, femeia şi-a dus fetiţa la spital, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru ea. 

După nouă ore de la accident, poliţia spaniolă l-a arestat pe şoferul care a lovit mortal copila şi a abandonat-o pe şosea. E un român de 46 de ani care a izbit-o pe Marta cu o camionetă pe care o conducea în cartierul mărginaş unde fata locuia.

La locul accidentului, mama Martei a aprins o lumânare şi plânge continuu. "Vinovatul să plătească, vreau dreptate pentru Marta.", le-a spus ea reporterilor care au găsit-o distrusă de durere.