Două femei au fost scoase fără suflare din apele reci ale Scoției, după ce s-au aventurat în mijlocul nopții pentru a înota.

În van s-au luptat salvatorii pentru a le salva pe Karolina Pisarska, mamă a doi copii, în vârstă de 36 de ani, și Luiza Koniuszy, prietena ei de doar 22. Cele două au fost găsite plutind în apă, vineri noaptea, după o operațiune majoră de salvare.

Articolul continua dupa recomandari

Alarma a dat-o un taximetrist, care le-a dus pe cele două pe plajă, pentru o sesiune de înot.
Bărbatul a privit cu groază cum femeile au început să se zbată în apă, după care a anunțat imediat autoritățile. 

O barcă de salvare a sosit imediat la fața locului și le-a dus pe cele două femei la o infirmerie de pe coasta orașului Aberdeen, însă, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor, nu au mai putut fi salvate. 

Apa avea doar 10 grade Celsius

"Din primele investigații, discuțiile cu martorul, am înțeles că au intrat în apă pentru a înota însă din păcate au subestimat condițiile. Gândurile mele sunt la toți cei afectați de acest tragic incident", a declarat inspectorul șef Martin Mackay, comandant al poliției din Aberdeen.

Acesta a mai precizat că ofițerii vor continua ancheta, dar decesele nu sunt considerate a fi suspecte.

Cele două victime sunt din Polonia, însă s-au stabilit în Scoția după ce s-au împretenit în timpul studiilor superioare.

Potrivit Mirror Online, femeile au fost găsite la flux, la aproximativ 50 de metri de țărm, lângă un dig. "Când apa vine nu poți să ieși rapid. Trebuie să-ți amintești că e foarte rece lângă coastele noastre. Primul lucru care se întâmplă e șocul - începi să te sufoci și iei apă, iar asta duce foarte rapid la înec", a declarat Davie Orr, marinarul care a participat la operațiunea de salvare.

Un comandant al gardei de coastă scoțiene a declarat că marea era agitată, atunci când cele două femei s-au aventurat, iar apa nu avea mai mult de 10 grade Celsius.