O familie de români a fost expulzată din Germania după ce autoritățile nu au reușit să obțină un răspuns cu privire la proveniența averii.

Cei cinci români, părinții și trei copii, au fost preluați de angajații de la Imigrări și urcați într-un avion cu destinația România pe aeroportul din Frankfurt.

Articolul continua dupa recomandari

Românii locuiau în orașul Gelsenkirken, iar de câțiva ani, tatăl celor trei copii intrase în atenția autorităților din cauza sumelor de bani pe care le rula fără să aibă vreun loc de muncă.

Potrivit legislației europene, libera circulație în Uniune este condiționată și poate fi pierdută în cazul unor nerespectări ale legii.

Românii expulzați nu ar fi primit ajutoare sociale, însă părinții 'nu au fost în măsură timp de mai bine de trei ani să dovedească că au venituri din muncă'.

În plus, bărbatul a fost condamnat pentru fraude comerciale, motiv pentru care o instanță din Germania a decis ca românul și familia sa să își piardă dreptul de ședere.

Dacă se constată că o persoană și-a pierdut dreptul de ședere pe teritoriul unui stat UE, aceasta este mai întâi somată să părăsească acea țară de bunăvoie. Dacă nu respectă ordinul de expulzare, autoritățile procedează la deportarea forțată, iar în cazul în care persoane revine procedurile se reiau pe costul celui care a încălcat deciziile autorităților, scrie publicația germană WAZ.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook