Doriana Maria Serbu, românca ucisă de un TIR pe o șosea din nordul Italiei, a fost înmormântată. Sute de oameni, români și localnici, au venit să o conducă pe ultimul drum pe tânăra de 21 de ani.

Slujba de înmormântare a româncei a avut loc la biserica din Rudiano, în nordul Italiei. Sicriul alb al româncei a fost coborât din mașina mortuară sub privirile a sute de oameni.

Articolul continua dupa recomandari

Au venit alături de familia tinerei atât români, dar și localnici. La slujba ortodoxă, oamenii au adus flori, dar și baloane roșii și albe. Ziarul italian Brescia Settegiorni a publicat un video de la funeralii.

Zilele trecute, Doriana Maria Serbu a fost ucisă de un TIR. Tânăra de 21 de ani era în Matizul său, pe o șosea de lângă Orzinuovi, o localitate din regiune. Șoferul TIR-ului, un lituanian, a pierdut controlul volanului și a strivit mașina româncei.

Doriana a fost găsită fără viață de echipele de salvare. Românca lucra la un bar din Rudiano, unde locuia cu familia. Potrivit ziarului Giornale di Brescia, tânăra, care a făcut liceul în Italia, visa să devină stewardesă.