Donald Trump a anulat în ultimul moment negocierile secrete pentru un acord de pace cu talibanii din Afganistan.

Discuţiile dintre americani, guvernul afgan şi conducătorii militanţilor talibani ar fi trebuit să aibă loc, astăzi, la reşedinţa de vară a preşedinţilor Statelor Unite. Insa Donald Trump a decis să renunţe la acest plan, în urma atactului terorist care a avut loc joi în Kabul. Un militar român şi unul american se află printre cele 10 victime ale atentatului.  

Articolul continua dupa recomandari

Lumea intreagă se aşteptă ca Trump să semneze un acord de pace, care să pună în sfârşit capăt conflictului din Afganistan. Cand au fost anulate discuţiile, talibanii se aflau deja în drum spre Statele Unite. Nu se ştie dacă negocierile vor fi reluate.