Un cimitir de maşini mai puţin obişnuit poate fi văzut în plin deşert, aproape de Dubai.

Sute de maşini dintre cele mai scumpe se degradează sub efectul căldurii şi al nisipului care pătrunde peste tot. Ferrari, Rolls Royce, Bentley şi Lamborghini sunt doar câteva din mărcile preţioaselor vehicule pe cale să devină epave pe roţi.

Articolul continua dupa recomandari

Li se adaugă şi maşini de epocă, unele la fel de costisitoare. Cele mai multe au fost abandonate de cetăţeni străini care, după criza din 2008, nu şi-au mai putut plăti creditele şi au fugit din Emirate ca să nu ajungă la închisoarea datornicilor.