Este concluzia cercetătorilor britanici care susţin că preparatul vegan conţine de două ori mai multe grăsimi saturate decât burgerii din carne. De vină ar fi cantitatea ridicată de ulei pe care o conţin.

Incontestabil, un burger alături de o porţie de cartofi prăjiţi este cea mai populară masă de tip fast-food din lume. Dar, cum tot mai mulţi oameni adoptă dieta vegană, au apărut şi variantele preparatului fără carne, lactate sau ouă. Însă oricât de sănătoşi ai părea, burgerii vegani se dovedesc a fi adevărate bombe calorice. Este concluzia unui studiu publicat în cotidianul britanic Daily Mirror.

Articolul continua dupa recomandari

Un burger vegan din comerţ conţine 20 de grame de grăsimi saturate. Este cantitatea maximă pe care femeile ar trebui să o consume zilnic. Opţiunea mai sănătoasă se găseşte, culmea, în lanţurile de fast-food. Un astfel de preparat din carne conţine 9 grame de grăsimi saturate.

Ingredientele care fac din preparatul delicios sunt uleiuri folosite pentru a oferi consistenţa potrivită. În ciuda numeroaselor beneficii, uleiul de cocos conţine un aport de 87% de grăsimi saturate.

Iar când este gătit la temperaturi ridicate şi în combinaţie cu alte ingrediente poate deveni nociv pentru organism. Nutriţioniştii recomandă ca atunci când vi se face poftă de burgeri, să-i pregătiţi acasă, din ingrediente naturale.