Primele indicii conduc spre gruparea jihadistă Stat Islamic (Dáesh) ca autor al atacului terorist de pe aeroportul Ataturk din Istanbul, a declarat, miercuri dimineață, premierul turc, Binali Yildirim, care a relevat că cel puțin 36 de oameni și-au pierdut viața și multe alte persoane au fost rănite.

Într-o declarație făcută chiar la locul tragediei, prim-ministrul turc a indicat Dáesh ca responsabil probabil al atentatului, a negat existența unor falii de securitate și a arătat că atacul a fost mai grav pentru că atentatorii au avut arme automate.

Articolul continua dupa recomandari

Binali Yildirim a explicat că cei trei kamikaze, cărora nu le-a precizat nici identitatea, nici naționalitatea, au deschis focul asupra pasagerilor cu pistoale-mitralieră înainte de a se arunca în aer.

El a precizat că atacatorii au sosit la bordul unui taxi la aeroport și a dezmințit zvonul că unul dintre teroriști ar fi scăpat, adăugând însă că sunt investigate toate posibilitățile.

Premierul turc a adăugat că traficul aerian a fost reluat începând de la ora 03.00 locală (00H00 GMT).

“Este semnificativ că acest atac are loc exact când ne normalizăm relațiile cu vecinii noştri”, a arătat Yildirim, aluzie la acordul cu Israel de restabilire a relațiilor diplomatice, semnat marți, și la tentativele de reconciliere cu Rusia.

sursa: AGERPRES