Bilanţul creşte dramatic în urma incendiilor teribile care au mistuit zona Attica. Potrivit autorităţilor, 87 de oameni au murit în cel mai mare dezastru care a lovit Grecia în ultimii zece ani.

Iniţial, şeful legiştilor Nikos Karakoukis a anunţat că a efectuat 86 de examinări post-mortem. Ulterior, o altă victimă a murit într-un spital din Atena.

Articolul continua dupa recomandari

Între timp, criminaliştii continuă procesul de identificare a victimelor.

Este anevoios şi va mai dura câteva zile pentru că zeci de cadavre sunt carbonizate şi nu pot fi identificate decât în baza probelor de ADN prelevate de la rude.

De asemenea, echipele de salvare continuă căutarea altor zeci de persoane date dispărute.

Ieri, ministrul Apărării din Grecia, Panos Kammenos, a declarat că una dintre cauzele incendiilor este construirea ilegală a imobilelor.

El a declarat, potrivit BBC, că oamenii au construit case în zonele împădurite, ceea ce este ilegal şi, drept urmare, căile de evacuare au fost blocate.

"Aceasta este o crimă a trecutului. Coasta Atenei, toate aceste proprietăţi, majoritatea nu au aprobare de construire şi au ocupat coasta”, a afirmat Kammenos.

În mica staţiune Mati a fost o adevărată catastrofă. Practic, întreaga localitate a dispărut în foc. 

Din cauza vântului puternic, de peste 75 km/h la rafală, incendiul a înaintat ca fulgerul în Attica. Unii n-au avut timp să fugă şi au pierit în flăcări. Alţii au dispărut şi sunt de negăsit, existând temeri că bilanţul morţilor ar putea creşte în zilele ce vin.