Doi cunoscuţi rapperi francezi au fost arestați, miercuri seară, după ce s-au luat la bătaie pe Aeroportul internațional Orly din Paris. Mai multe zboruri au fost întârziate, o parte a clădirii fiind evacuată şi închis, potrivit BBC News

Booba și Kaaris au fost reținuți, împreună cu membrii anturajului lor, în urma scandalului iscat în incinta aeroportului. Bătaia dintre cei doi rapperi și prietenii lor a avut loc într-un magazin duty-free, martori fiind zeci de turiști.

Articolul continua dupa recomandari

Imaginile postate pe social media arată cum bărbații se luptă între rafturile magazinului și că s-au urmărit și lovit unii pe alții în sala de plecare.

Potrivit presei franceze, cei doi rapperi fuseseră la un concert în Barcelona, însă, până la această oră, dar nu se știe ce anume a provocat scandalul.

„Câteva zboruri au fost amânate cu 15-30 de minute în momentul luptei și sala a fost închisă temporar”, a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului agenției de știri AFP.

Booba, pe numele său real Élie Yaffa, este unul dintre cei mai de succes artiști de rap din Franța, care vinde milioane de albume. El a colaborat anterior cu Kaaris, al cărui nume real este Okou Armand Gnakouri.

11 persoane au fost arestate în urma incidentului. 

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook