Protestul vestelor galbene s-a transformat în Paris într-o lungă confruntare cu poliția. Zeci de oameni au fost răniți, iar peste 700 au fost reținuți. Grenade cu lacrimogene au aterizat în mijlocul mulţimii, în timp ce flăcările au cuprins din nou mai multe zone ale capitalei. Românii care trăiesc acolo sunt martorii unor scene demne de război.

A fost asalt după asalt pe faimosul bulevard Champs Elysee, unde manifestanţii au ridicat baricade şi au incendiat mobilierul stradal.

Articolul continua dupa recomandari

Românii care locuiesc în capitala franceză vorbesc despre violenţe atent planificate.

OANA GHARBI, româncă stabilită în Paris: S-au făcut percheziţii şi au fost găsiţi manifestanţi cu diverse arme albe, bâte de baseball, cuţite, ciocane, bile de metal, măşti de gaze, indicii care arătau că nu se pregătesc deloc pentru o manifestaţie pacifistă.

Înainte de manifestaţii, magazinele de pe Champs Elysee au fost baricadate, iar Arcul de Triumf, vandalizat sâmbăta trecută, este acum înconjurat de vehicule blindate.

90 de mii de forţe de ordine au fost scoase pe străzi în toată Franţa.

MIHAELA COPOSCIUC, corespondent Observator la Paris: Forţele de ordine nu mai stau la discuţii, nu se mai lasă intimidaţi, nu mai dau în spate ca şi data trecută.

Valul de furie care a cuprins Franţa de patru săptămâni pare să nu se mai oprească. Actriţa Rona Hartner, care trăieşte la Paris, ştie problemele care i-au scos în stradă pe francezi.

RONA HARTNER, actriţă: Francezul a ajuns la limita răbdării. După ce oamenii şi-au schimbat toată vara maşinile şi au trecut la maşini pe benzină, s-a dublat preţul carburantului.

Ministerul Afacerilor Externe i-a îndemnat pe românii care se află zilele acestea în Franţa să evite zonele în care s-au anunţat proteste.

OANA GHARBI, româncă stabilită în Paris: Astăzi, deja, nu prea poţi să trăieşti în Paris. Cei care nu protestează n-au ieşit pe stradă.

ANDREI BOGDAN STERESCU, român din Paris: Weekendul acesta, de exemplu, foarte multe magazine sunt închise, muzeele sunt închise. Luvru, care trebuia să fie deschis în seara asta, fiindcă în fiecare primă săptămână a fiecărei luni, Luvru e deschis toată seara, în schimb, săptămâna asta e închis.

Au fost însă şi momente încărcate de simboluri. Faţă în faţă cu jandarmii, francezii au cântat imnul naţional. Şi le-au oferit flori forţelor de ordine.

Mai mulţi manifestanţi au îngenunchiat în faţa autorităţilor, în semn de susţinere faţă de studenţii care, în urmă cu două zile, au fost obligaţi de poliţişti să stea în genunchi, cu mâinile la ceafă sau încătuşaţi.

De peste Ocean, Donald Trump dă vina pe Acordul Climatic pentru violenţele din Paris, acord pe care el nu l-a susţinut niciodată. Într-un mesaj postat pe Twitter, preşedintele american pretinde că manifestanţii i-au scandat numele în semn de apreciere.

Potrivit presei locale, retailerii francezi au pierdut aproximativ un miliard de euro de la începutul protestelor organizate de "vestele galbene".

Manifestaţii asemănătoare au avut loc şi în Amsterdam şi Bruxelles, unde peste 100 de oameni au fost reţinuţi. Şi pentru Belgia, Ministerul de Externe a emis o avertizare de călătorie.