Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem iranian, i-a numit miercuri pe unii oficiali americani drept ”idioţi de prima clasă”.

”Unii oficiali americani par să fie nebuni. Bineînţeles că nu sunt acord cu asta, dar ei sunt nişte idioţi de prima clasă”, a declarat numărul unu iranian în Republica islamică, citat de contul său pe Twitter.

Articolul continua dupa recomandari

Ayatollahul Khamenei i-a atacat pe oficiali americani care au prezis o schimbare de regim în Iran în 2018.

”Cu puţin timp în urmă, un politician american a declarat, la o adunare a unor terorişti, că speră să sărbătorească Crăciunul la Teheran”, a declarat liderul suprem iranian, citat pe contul său de Twitter.

”Crăciunul a fost acum câteva zile. Aşa îşi fac americanii calculele”, a adăugat el.

Este neclar la care oficial american se referă Khamenei.

Mai mulţi membri ai administraţiei preşedintelui american Donald Trump au îndemnat la o schimbare de regim în Iran şi au prezis că aceasta va avea loc în curând.

Între ei, John Bolton, consilierul pe probleme de securitate naţională al lui Trump, un susţinător vechi al unei schimbări de regim la Teheran, a făcut declaraţii în acest sens.

sursa: news.ro