Un agent de pază de la o firmă care transporta valori a fugit cu banii cu care urma să alimenteze 40 de bancomate din Londra. Ulterior, bărbatul a ascuns o parte din bani şi apoi s-a predat.

Bărbatul în vârstă de 36 de ani, angajat al G4S Security, una dintre cele mai mari companii de transport valori din Marea Britanie, a profitat de lejeritatea cu care compania manevra sume uriaşe de bani şi şi-a pus la cale un plan.

Articolul continua dupa recomandari

Astfel, în urmă cu două nopţi, paznicul a încărcat în maşina sa 40 de cutii cu bani pe care urma să le transporte către 40 de bancomate din vestul Londrei.

Agentul a oprit maşina pe o stradă lăturalnică din Clapham şi a început să transfere banii într-o altă maşină.

Furtul celor aproape un milion de lire a fost sesizat abia după opt ore, atunci când un echipaj de Poliţie a verificat maşina abandonată, notează thesun.co.uk.

Între timp, agentul de pază a ascuns o parte din bani şi apoi s-a predat la Poliţie.

Compania G4S Security a anunţat că nu va exista niciun impact financiar asupra firmelor partenere, având în vedere că banii erau asiguraţi.

Agentul a fost arestat şi urmează să fie judecat pentru fapta sa. Cel mai probabil, el nu va recunoaşte furtul banilor şi nici locul unde i-a ascuns.