Un vânător în vârstă de 41 de ani, care participa la o vânătoare organizată şi autorizată pe fondul de vânătoare Polovragi, a văzut la un moment dat un câine, din rasa ciobănesc bucovinean, aflat în apropiere. Bărbatul a pus mâna pe puşcă şi pur şi simplu a tras în direcţia câinelui, omorându-l.

Polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au fost sesizați prin apelul 112 de proprietarul câinelui, din comuna Polovragi, cu privire la faptul că i-ar fi fost ucis, prin împușcare, un câine. 

Articolul continua dupa recomandari

Câine nevinovat ucis de un vânător

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, pe fondul de vânătoare Polovragi, s-a desfășurat o vânătoare colectivă autorizată, toți participanții fiind autorizați pentru a deține, purta și folosi arme letale de vânătoare. În cadrul activității organizate, un vânător, de 41 de ani, din comuna Alimpești, ar fi observat un câine rasa ciobănesc bucovinean, aflat în libertate pe fondul cinegetic, procedând la împușcarea acestuia cu arma de vânătoare. 

Cadavrul câinelui a fost transportat la D.S.V. Gorj pentru examinarea în vederea stabilirii cauzei decesului. 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea cu intenție a unui animal, cercetările continuând pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt.