Tragedie fără margini în Mărginimea Sibiului. Costel şi Ghiţă, cei doi tineri, de 23 și 25 de ani care s-au înecat în râul Elba în Germania, sunt originari din comuna Poiana Sibiului.

Costel și Ghiță se aflau la muncă, la cules de cireșe la o fermă din nordul Germaniei.

Articolul continua dupa recomandari

Gheorghe Ghiță și Costel Adam nu au vrut decât să se răcorească în fluviul Elba, după o săpămână de muncă, însă au fost traşi în adâncuri de cureţii puternici.

Familiile și prietenii celor doi prieteni sunt sfâșiați de durere. Nici acum nu cred că cei doi tineri au murit înecați. Pe conturile de pe rețelele de socializare ale celor doi, ”curg” zeci de mesaje de condoleanțe de la cei care i-au cunoscut.

Aproape 100 de echipe de salvare, poliție, pompieri și poliția locală au căutat corpurile celor doi tineri dispăruți în apele fluviului. În căutarea persoanelor dispărute a fost folosit și un elicopter. Căutările s-au dovedit însă fără succes duminică seara, în ciuda impresionantei desfășurări de forțe de salvare.

Purtătorul de cuvânt al poliției, Rainer Bohmbach, a declarat pentru presa germană că luni dimineață, în jurul orei 10, un trecător găsit primul cadavru. Echipele de salvare au găsit al doilea cadavru la 11.30.  Cele două corpuri au fost găsite la Elbufer, în Hollern-Twielenfleth, la o distanță destul de mare de locul în care au fost inghițite de apă.