Scene şocante, miercuri după-amiază, în Piatra Neamţ. O tânără de 34 de ani a fost bătută cu sălbăticie şi înjunghiată în părculețul de lângă Colibele Haiducilor, chiar de bărbatul cu care ar fi avut o relaţie de doi ani.

Femeia a scăpat cu viață pentru că rănile făcute cu briceagul nu au fost profunde. A ajuns de urgență la spital, a fost operată, iar starea ei este stabilă.

Articolul continua dupa recomandari

”Pacienta a suferit o plagă înjunghiată în zona toracică stânga, internată pe chirurgie și operată, iar acum este pe terapie intensivă, stabilizată”, a declarat dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Neamț.

Tânăra este din Pângărați, este căsătorită și neagă că ar fi avut o relație cu agresorul.

Individul, Mircel Sorinel Zenica, în vârstă de 47 de ani, a fost reținut la scurt timp după faptă, de o patrulă de poliție. 

”Autorul este din Piatra Neamț și a declarat că, din 2016, are o relație cu victima, care este din afara orașului și venea periodic să se întâlnească cu el”, a declarat procurorul Virgil Cornea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț. 

”În ziua de 20 iunie s-au întâlnit, au mers în zona Colibele Haiducilor cu un taxi, au stat de vorbă pe o bancă, în parcare, iar când ea s-a ridicat, el a lovit-o cu pumnii. Femeia a căzut la pământ, iar agresorul s-a urcat cu genunchii pe ea și a înjunghiat-o de mai multe ori, cu un briceag. A coborât, ulterior, spre parcul zoologic, iar la intersecția cu strada Ștefan cel Mare s-a întâlnit cu un echipaj de poliție și s-a predat. Victima a fost diagnosticată cu traumatism toracic, hemotorax și o fractură costală”, a mai spus Cornea.

zch.ro scrie că Mircel a avut mai multe condamnări în țară, dar și în Italia. 

Victima neagă că ar fi avut o relație cu el și susține că doar l-a ajutat să-i caute avocați ca să-l scoată din închisoare din Italia.