În Braşov, un bătrân a fost înjunghiat în stradă, pentru că n-a putut să-i ofere individului care l-a atacat mai mult de un telefon mobil. Lăsat într-o baltă de sânge, bărbatul de 82 de ani a fost salvat de o angajată SMURD, aflată în timpul liber. Femeia i-a acordat primul ajutor şi a chemat ambulanţa. Ea le-a povestit reporterilor Observator cum a avut loc atacul. Poliţiştii îl caută acum pe agresor.

Laura Papuc lucrează la SMURD, dar era în afara programului de lucru. 

Articolul continua dupa recomandari

"Mi-a spus că fost urmărit de pe strada Iancu Jianu şi că i-a tot cerut bani, dânsul i-a spus n-am, că n-am de unde să-ţi dau", spune paramedicul.

Tânăra se întorcea de la cumpărături atunci când a aflat că un bărbat are nevoie urgentă de ajutor. A ajuns acolo imediat şi a reuşit să oprească sângerarea ce îi punea viaţa în pericol victimei. 

"Dansul inca era constient. Am tinut permanent legatura cu dansul, l-am intrebat  cum il cheama, in ce zi suntem, l-am intrebat unde locuieste si dansul imi repeta intruna ca sa-i sun sotia", povesteşte Laura Papuc.

Laura are 38 de ani şi lucreaza la SMURD din 2011. Bătrânul injunghiat aseară a fost operat şi e acum internat la reanimare, la Spitalul Clinic de Urgenţă din Braşov. Poliţia încearcă să dea de urma agresorului. 

Nu este primul caz de acest gen din Brasov. La începutul lunii aprilie, alt bătrân a fost atacat de doi tineri într-un pasaj din centrul oraşului. Victima de atunci a lovită cu pumnii şi picioarele în zona capului, chiar şi după ce leşinase din cauza durerii. 

În cazul agresiunii de aseară, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a fost deschis un dosar pentru tentativă la omor.