O tânără în vârstă de 16 ani a fost salvată de pompierii din Oradea, după ce a ieșit dezbrăcată pe balcon și a țipat după ajutor, spunând că este sechestrată.

Tânăra a amenințat că dacă nu o scoate nimeni din apartamentul respectiv, va sări de la etajul 3.

Articolul continua dupa recomandari

Tânăra a țipat disperată după ajutor

Echipaje de salvatori s-au deplasat imediat pe strada Xenopol din Oradea.

"Am fost solicitaţi de Poliţie pentru salvarea unei persoane rămase blocată într-un apartament situat la etajul 3 de pe strada Xenopol. La faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj din cadrul Detaşamentului 1 cu o autospecială de lucru la înălţime", a declarat maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana. 

Fata a fost preluată de pompieri cu ajutorul scării mobile, cu care aceștia au urcat până la etajul trei și au salvat-o pe fată, scoțând-o printr-o fereastră a apartamentului.

Fata spune că cineva a drogat-o și apoi a abuzat-o

Tânăra era destul de incoerentă, plângea şi spunea că nu vrea să fie dusă la spital.

"Iniţial a anunţat că este sechestrată, că ar vrea să colaboreze cu noi, să vorbească cu Poliţia. Apoi lucrurile s-au ambalat pentru că a ameninţat că se aruncă de la balcon. Au venit cei de la pompieri, au urcat la balcon şi ne-au dat-o nouă să o investigăm medical. Din punct de vedere medical, momentan este stabilă, în parametri normali", a precizat medicul de pe Ambulanţă, citat de ebihoreanul.ro.

Tânăra a declarat că ar fi fost intoxicată cu droguri și abuzată sexual.

Polițiștii au demarat cercetările.