Contabila unei primării din Olt a fost împușcată accidental vineri seară chiar de soțul ei. Femeia de 29 de ani a fost rănită cu o armă de vânătoare cu alice și a fost transportată la spital.

Incidentul s-a produs în comuna Poboru, din județul Olt, în casa familiei victimei.

Articolul continua dupa recomandari

Rănită de soțul care curăța pușca de vânătoare

Potrivit anchetatorilor, tânăra de 29 de ani a fost împușcată accidental de soțul ei, cu o armă de vânătoare cu alice. Incidentul s-a produs în timp ce bărbatul își curăța pușca.

Victima a fost rănită la umăr și a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale.

„Sunt şi eu şocat. Sunt familie serioasă. A fost împuşcată accidental, acasă. S-a descărcat arma şi a împuşcat-o accidental pe femeie. Înţeleg că încerca să cureţe arma. A luat-o salvarea şi este la spital, la Slatina. Înţeleg că era conştientă", a spus Primarul din Poboru, Iulian Bărăscu, citat de gazetanoua.ro.

Arma, deținută legal

De altfel, tânăra este contabilă chiar la Primăria localității, unde lucrează de aproximativ un an. 

„Băiatul are aproximativ 30 de ani şi este vânător de multă vreme. A fost şi paznic de vânătoare”, a mai explicat primarul.

Cazul este anchetat de polițiștii din Olt. Potrivit anchetatorilor, soțul tinerei este deținător legal de arme de vânătoare.