Un tânăr de 22 de ani a murit la Sighetul Marmaţiei, în BMW-ul făcut zob, când făcea liniuţe cu un prieten. Niciunul dintre cei doi nu avea dreptul să conducă, având permisele suspendate, iar tânărul scăpat viu era beat.

Un grav accident rutier, soldat cu decesul unei persoane, a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă în Sighetu Marmaţiei, pe strada Faget. Poliţiştii cred că cei doi făceau liniuţe, aveau peste 160 de km la oră. 

Articolul continua dupa recomandari

Investigațiile efectuate până în acest moment de polițiști au relevat că un tânăr de 22 de ani, din comuna Sarasău, care conducea pe strada Făget din Sighetu Marmaţiei un BMW, într-o curbă la dreapta a încălcat marcajul continuu și a intrat în depășirea unui autoturism condus de un alt tânăr de 24 de ani, din Sighetul Marmației. Întrucât nu a păstrat distanța laterală suficientă, cele două autoturisme au intrat în coliziune.

După impact, autoturismul condus de tânărul din Sarasău a pătruns pe sensul opus, a lovit balustrada de protecție a unui pod, a fost proiectat în poarta de acces a unui imobil, a distrus conducta de gaz și stâlpul de susținere a rețelei electrice, după care s-a răsturnat pe plafon. Tânărul de la volan a suferit leziuni incompatibile cu viața.

Celălalt autoturism a derapat, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un stâlp al rețelei electrice. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei doi tineri implicați în accident aveau dreptul de a conduce suspendat.

S-a întocmit dosar penal și polițiștii continuă cercetările.