Un bărbat de 33 de ani, din Iaşi, a fost deposedat, marţi, de bolidul de lux pe care îl conducea, poliţiştii având informaţii că maşina era dată dispărută de autorităţile din Italia.

Oprit în trafic pe raza municipiului Iaşi, bărbatul a fost informat în legătură cu situaţia înregistrată şi condus la secţie pentru a fi audiat.

Articolul continua dupa recomandari

Tânărul oprit în trafic a precizat că a preluat bolidul de la un italian

Le-a transmis oamenilor legii că a intrat în posesia maşinii la sfârşitul lunii august, de la un cetăţean italian cunoscut prin intermediul unui prieten.

I-ar fi dat italianului o sumă importantă de bani, cu împrumut, iar schimbul trebuia să fie refăcut la sfârşitul lunii octombrie, când italianul urma să-i returneze banii şi să-şi recupereze maşina.

Bărbatul oprit în trafic a mai precizat că nu cunoştea situaţia exactă a bolidului în momentul în care a intrat în posesia lui.

Bolidul, indisponibilizat până la finalul anchetei

Maşina ar aparţine, de fapt, unei firme de leasing din Italia, care ar fi dat-o dispărută după ce un client nu a mai returnat-o.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru abuz de încredere, iar maşina, evaluată la peste 40.000 de euro, a fost indisponibilizată până la finalul anchetei.