Tragedie în Săptămâna Mare, în familia unui preot din Constanţa. Soţia preotului Vladimir Florea s-a spânzurat, la vârsta de 37 de ani, la numai şase luni după ce a adus pe lume un băieţel.

Anca-Ştefania Florea locuia alături de familie într-o casă din comuna Valui lui Traian.

Articolul continua dupa recomandari

Miercuri, 24 aprilie, tânăra a fost găsită spânzurată în casă, de rudele care au sunat disperat la numărul unic de urgenţă 112.

Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva pe tânăra mămică.

"La data de 24 aprilie, în jurul orei 13, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Valu lui Traian au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la o locuinţă din localitate se afla o persoană spânzurată. Cu ocazia cercetărilor, s-a stabilit că femeia în cauză are 37 de ani. Trupul neînsufleţit a fost depus la morgă în vederea efectuării necropsiei. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală", se arată într-o informare a Poliţiei Constanţa.

Preotul Vladimir Florea şi soţia sa, Anca ŞtefaniaVezi 2 imagini în Galerie

Preotul Vladimir Florea a slujit la biserica din Oituz în perioada 2011-2013, iar ulterior a fost transferat la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Petru şi Pavel din Constanţa, pentru a fi ţinut sub observaţie canonică, după ce reprezentanţii Arhiepiscopiei l-au acuzat de practici şi rânduieli nebisericeşti.

Presiunea oamenilor care au venit în continuare la Arhiepiscopie pentru a sta de vorbă cu preotul Florea i-a făcut pe reprezentanţii Bisericii să îi permită acestuia să oficieze, din nou, slujbe.

Preotul Vladimir Florea a postat pe Facebook un mesaj după moartea soţiei sale.

'Dumnezeu să te ierte! Preoteasa mea bună şi blîndă la inimă, Anca-Ştefania, Îngerul meu care va veghea de sus din Împărăţia lui Dumnezeu, pentru Serafim şi Mine, care doriţi să vă luaţi rămas bun, la Cimitirul Central', a scris preotul Vladimir Florea.