Un şofer român a rămas fără camionul de 40 de tone după ce a fost oprit la un control de rutină pe o autostradă din Germania. Românul le-a prezentat poliţiştilor un permis de conducere pe care îl scosese la... imprimantă.

Totul s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, atunci când şoferul român în vârstă de 40 de ani, se îndrepta către Munchen, pe autostradă.

Articolul continua dupa recomandari

În zona oraşului Ottobrunn, poliţiştii l-au oprit în trafic pentru un control de rutină.

Românul le-a prezentat agenţilor mai multe documente, printre care şi permisul de conducere care a ridicat suspiciuni.

După câteva verificări, poliţiştii au descoperit că permisul era fals, nu avea niciun element de siguranţă şi, cel mai probabil, fusese făcut la o imprimantă, notează infotrucker.ro.

După cele constatate, poliţiştii i-au deschis şoferului român un dosar penal, i-au interzis să mai conducă, au retras licenţa de transport şi au imobilizat camionul de 40 de tone.