Un şofer începător a fost aproape de a arunca în aer o benzinărie din oraşul Botoşani. Camerele de supraveghere l-au surprins când loveşte o cisternă cu GPL. S-au derulat momente înspăimântătoare. Învăluiţi în vaporii de gaz, tinerii care se aflau în maşină, dar şi angajaţii staţiei au fugit îngroziţi.

Maşina condusă de tânărul de 19 ani derapează şi loveşte cisterna, iar în secunda următoare este învăluită de vaporii de gaz. Riscul de explozie este uriaş. Speriaţi de moarte, şoferul şi pasagerul din dreapta se aruncă din autoturism şi o iau la fugă. O tânără aleargă speriată în urma lor în timp ce un angajat încearcă să se aproprie de maşină care abia se mai vede în norul uriaş. Bărbatul realizează cât este de periculos şi dă să se întoarcă. Observă însă o tânără care, rămasă în urmă, se împiedică şi cade în timp ce încearcă disperată să se salveze.

Articolul continua dupa recomandari

Cei patru tineri din maşină au scăpat cu o sperietură de moarte. Pompierii au intervenit imediat şi au împiedicat o catastrofă. Benzinăria putea fi aruncată în aer. Peste drum, se află şi sediul jandarmeriei. 

Un accident asemănător a avut loc, serile trecute, şi într-o benzinărie din Craiova. Un tânăr, tot de 19 ani, a pierdut controlul şi a lovit două autoturisme. Pe una dintre ele a aruncat-o în interiorul staţiei peco.