Un şofer din Bucureşti, prins de un tânăr în timp ce bea la volan un bidon de bere, a fost filmat în timp ce îl ameninţa pe acesta că îl loveşte cu dalta şi cu ciocanul.

Totul s-a întâmplat, ieri după-amiază, în jurul orei 16.00, pe bulevardul Constantin Brâncoveanu din Bucureşti.

Articolul continua dupa recomandari

Un tânăr l-a surprins pe şoferul unui autoturism Dacia Logan în timp ce bea un bidon de bere, la volan.

Drept urmare, acesta a început să îl filmeze şi a încercat să îl facă să înţeleagă că trebuie să lase maşina în parcare şi să meargă acasă cu un taxi.

În momentul în care a observat că este filmat, şoferul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a devenit recalcitrant şi, după ce l-a ameninţat pe tânăr cu cunoştinţele din Poliţie, a scos din portbagaj un ciocan şi o daltă.

Pe imaginile surprinse cu telefonul mobil se poate observa cum şoferul beat îl ameninţă pe tânăr că îl loveşte cu dalta şi cu ciocanul dacă nu încetează să îl mai filmeze.

Din nefericire, tânărul nu a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa incidentul, astfel că şoferul beat a scăpat nepedepsi.