Simona Halep a prezentat trofeul de la Wimbledon în faţa constănţenilor şi a turiştilor, iar ceremonia a început la ora 17.00. Mii de constănţeni şi turişti au întâmpinat-o şi aplaudat-o pe Simona Halep, la Constanţa. Sportiva le-a mulţumit tuturor şi le-a făcut cu mâna.

Simona Halep s-a aflat la bordul unui autobuz etajat, care cu care s-a deplasat pe traseul Bulevardul Tomis, Termele Romane - bulevardul Regina Elisabeta - Piaţa Ovidiu.

Articolul continua dupa recomandari

Simona Halep prezintă trofeul de la Wimbledon la bordul unui autobuz etajat, la Constanţa

Simona Halep se află la Constanţa, unde a participat la o ceremonie organizată de Primăria Constanţa. Campioana de la Wimbledon a defilat în faţa constănţenilor şi turiştilor prezenţi la eveniment la bordul unui autobuz etajat.

Înconjurată de copii, Simona a făcut poze cu fanii săi în autobuzul etajat, a împărţit autografe, a vorbit cu ei şi a mulţumit tuturor pentru susţinerea acordată.

Tot de la ora 17.00, în Piaţa Ovidiu este programat un concert susţinut de Ştefan Ştiucă & The Mob, iar de la ora 17.30 Simona Halep va urca pe scena amplasată în Piaţa Ovidiu unde va avea parte de multe suprize, a anunţat Primăria Constanţa.

Simona Halep a fost sărbătorită şi la Bucureşti, pe Arena Naţională, unde mii de oameni au venit să o aplaude şi să se bucure de victoria româncei la Wimbledon.

"Vreau să vă mulțumesc pentru toată energia pozitivă pe care mi-o transmiteți mereu, o simt, iar atunci când merg la turnee am foarte mulți români alături de mine. Este un lucru deosebit că în seara aceasta ați venit atât de mulți să ne bucurăm împreună de acest trofeu. Este extraordinar că îmi transmiteți atâta bucurie și atâta iubire, eu așa o consider. Știu că avem nevoie de un model în viață, ca să fim inspirați și motivați, dar cel mai important lucru este să credem în noi. Așa, că dacă reușim să ajungem să avem încredere în noi, în puterea noastră interioară, putem să facem orice. Vă doresc numai bine și vă mulțumesc din nou că ați fost alături de mine într-un moment frumos", a declarat Simona la sfârșitul evenimentului de la Bucureşti.