Roxana Andreea Rotaru, o tânără de 23 de ani, din Oneşti, a rămas fără câteva sute de mii de euro, bani primiţi de la un american de 63 de ani care s-a îndrăgostit nebuneşte de ea într-un salon de masaj din Italia, după ce procurorii i-au acuzat pe cei doi de spălare de bani.

Viaţa tinerei din Oneşti s-a schimbat atunci când l-a cunoscut pe Jay B. Linville, un american în vârstă de 63 de ani, din Florida, moştenitor al unei afaceri de zeci de milioane de dolari.

Articolul continua dupa recomandari

Cei doi s-au cunoscut într-un salon de masaj din Milano, atunci când americanul s-a îndrăgostit nebuneşte de româncă.

Pe parcurs ce timpul a trecut, cei doi au continuat relaţia, iar americanul a început să îi trimită româncei sume uriaşe de bani. Aşa a ajuns ca tânăra din Oneşti să aibă într-un cont bancar aproape 600.000 de dolari.

Totuşi, autorităţile române s-au autosesizat şi au demarat o anchetă, bănuind că americanul spală bani împreună cu iubita lui româncă.

Roxana Rotaru, tânăra din Oneşti care a primit o avere de la un americanVezi 6 imagini în Galerie

Prinsă cu o filă cec de 2.000.000 de dolari, în Braşov

Pe 26 septembrie 2018, viaţa Roxanei s-a schimbat din nou, atunci când banca la care avea banii a somat-o să îşi lichideze contul.

Tânăra a mers la bancă şi şi-a scos restul de bani, respectiv 231.200 de euro, fiind oprită de poliţişti şi procurori imediat după ce a ieşit din banca din Braşov.

Roxana Andreea Rotaru este bănuită de spălare de bani împreună cu iubitul americanVezi 6 imagini în Galerie

Anchetatorii i-au confiscat toţi banii şi au găsit asupra ei o filă cec în valoare de 2.000.000 de dolari, bani pe care tot iubitul american i-ar fi trimis.

De atunci şi până în prezent, procurorii şi poliţiştii din Braşov au încercat să găsească dovezi că americanul şi românca sunt implicaţi într-o afacere de spălare de bani, însă nu au reuşit să strângă suficiente dovezi, notează libertatea.ro.

Roxana Rotaru este cercetată pentru spălare de bani de procurorii din BraşovVezi 6 imagini în Galerie

Americanul, tatăl a opt copii, este moştenitorul unei firme de ouă şi găini pe care a înfiinţat-o tatăl său şi pe care a vândut-o.

În urma tranzacţiei, americanul a câştigat peste 35 de milioane de dolari, bani cu care a început să călătorească prin întreaga lume împreună cu iubita lui din România.